Anul acesta, de ziua mea, planul inițial era să mergem în Japonia. Din păcate, din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu, zborul nostru a fost anulat și nu am mai găsit nicio altă opțiune posibilă către Tokyo. A fost o adevărată provocare să găsim rapid o nouă destinație și să ne organizăm din mers pentru a o vizita cât mai eficient.
Până la urmă, am ales să revenim în Maroc – o țară de care ne-am îndrăgostit și unde ne-am dorit să facem un circuit complet, vizitând locuri în care nu mai fusesem până acum.
Pentru mine, aceasta a fost a treia oară în Maroc, mai jos vă listez linkuri către articolele vechi:
- 2018: O excursie de o zi în Tangier, venind din Spania.
- 2023: O călătorie în Marrakech, Munții Atlas și Deșertul Sahara, tot de ziua mea.
Am ales să zburăm spre Maroc prin Madrid, cu destinația finală Tangier, punctul de plecare în circuitul nostru. Am decolat din București pe 19 martie, dimineața, spre Madrid, unde am avut o escală relaxantă de 5 ore. Aeroportul Adolfo Suárez din Barajas a fost prima mea destinație europeană de când România a aderat la spațiul Schengen (aerian). A fost o senzație extrem de faină să ne îmbarcăm la București fără control de pașapoarte, iar la aterizarea în Madrid lucrurile să meargă la fel de lin.
Escala a fost foarte plăcută; am rămas în aeroport, am avut timp suficient să mâncăm și să ne plimbăm prin magazine (numai bine, că ne-am cumpărat șepci de soare, pentru că le uitasem pe ale noastre acasă). Oamenii din aeroport au fost la fel de primitori ca în întreaga Spanie. De fiecare dată când vizităm această țară ne simțim ca acasă, cu diferența că spaniolii par mai relaxați, iar vremea este, de cele mai multe ori, mult mai bună. Îmi doresc tare mult să vizitez orașul Madrid în sine; poate următoarea escală va cuprinde o noapte sau două petrecute în capitala Spaniei.
Din Madrid am zburat spre Tangier cu Air Arabia. Zborul a fost foarte rapid, de doar o oră și jumătate. Odată ajunși, aveam deja contractat un transfer direct către Chefchaouen. M-am bucurat enorm să fiu din nou în Maroc, o țară care de fiecare dată mă surprinde în mod plăcut.
Drumul de la aeroportul din Tangier până în Chefchaouen a durat două ore, timp în care am traversat Munții Rif. Din mașină, am admirat peisajele incredibile din nordul Africii. În această zonă este atât de multă vegetație, încât ai impresia că ești în Europa. Doar norii numeroși din această perioadă ploioasă dădeau un aer misterios munților care ne înconjurau.
Am ajuns în Chefchaouen în jurul orei 18:00. Mașina ne-a lăsat la una dintre intrările în Medină, mai exact la poarta Bab Souk, de unde am mers pe jos cam cinci minute până la riad. După ce ne-am cazat, am ieșit pe terasă să admirăm priveliștea de sus asupra orașului și să fotografiem apusul. Am avut noroc de o panoramă de-a dreptul superbă!
Seara am mers să mâncăm la Restaurantul Bab Ssour, unde am savurat un Tajine cu carne și câțiva creveți. La întoarcerea spre riad, am admirat faimoasele case albastre și am trecut pe lângă un localnic care pregătea dulciuri tradiționale pentru Eid al-Fitr. Când am sosit noi, joi, era ultima zi de Ramadan. Urma ca sărbătoarea Eid al-Fitr să dureze următoarele trei zile, motiv pentru care străzile erau destul de pustii.
În dimineața următoare, pe 20 martie, am luat micul dejun pe terasă, bucurându-mă de peisajul cu munții învăluiți în ceață. Îmi place la nebunie micul dejun în Maroc: este foarte bogat, plin de clătite bune și dulciuri. Dis-de-dimineață se auzeau pe străzi oameni bătând în tobe pentru a anunța sfârșitul Ramadanului – o tradiție specifică acestei sărbători.
Pe parcursul plimbării noastre prin medina albastră, multe magazine erau închise și era destul de liniște. De fiecare dată când treceam pe lângă localnici, îi salutam și le uram „Eid Mubarak Said!”. Erau foarte bucuroși să audă această urare din partea noastră și reacționau foarte prietenos la acest gest simplu. Mulți dintre ei purtau haine tradiționale superbe. Am ajuns în Piața Outa el-Hammam, unde am vrut să vizităm Cetatea (Kasbahul), însă era închisă din cauza sărbătorii, așa că ne-am oprit la o terasă pentru un suc proaspăt.
Am explorat apoi zona nouă din Chefchaouen, mergând pe Bulevardul Hassan II până în Piața Spaniei, unde se află un părculeț drăguț. Ne-am întors la riad pentru puțină odihnă, moment în care s-a auzit chemarea la rugăciune.
Prânzul l-am luat la Restaurantul Lampa Magică a lui Aladin, situat chiar în Piața Outa el-Hammam. Am avut masă cu vedere spre Kasbah și am mâncat un cușcuș excelent și un tajine de carne. Vinerea în Maroc este, prin tradiție, ziua în care se mănâncă cuscus.
După-amiază am pornit spre Moscheea Spaniolă. Am traversat din nou medina, trecând prin străduțe atât de intens colorate în albastru, încât aveai senzația că te afli sub apă.
Pe drumul prin medină ne-au oprit câțiva fotografi britanici, care văzându-ne pe toți trei cu camere foto, ne-au înconjurat si ne-au salutat ca făcând parte din echipa lor. Ne-au arătat câteva fotografii făcute de ei, pentru care așteptaseră mult timp, care însă erau incredibile.
De la moschee, peisajul asupra orașului Chefchaouen și a Munților Rif a fost absolut spectaculos! La coborâre ne-a prins o ploaie scurtă. Seara am cinat la Restaurantul Tissemlal, unde am mâncat grătar de vită și am degustat prăjituri tradiționale festive. A fost o seară foarte faină, iar Tissemlal a rămas restaurantul meu preferat din Chefchaouen.
Pe 21 martie, înainte de plecare, am avut marele noroc să găsim Kasbahul deschis! Am urcat în turn, de unde grădina interioară și orașul se vedeau minunat, și am vizitat o expoziție plină de informații istorice.
La ora 12:00 am părăsit riadul din Chefchaouen. Pentru transportul între orașe am apelat la servicii de DayTrip (mașină cu șofer privat). Am traversat din nou munții și, după aproape trei ore, am ajuns la Volubilis.
Știați că Volubilis este singurul sit arheologic roman important din Maroc? Romanii au ocupat doar o mică parte din nordul țării, spre deosebire de restul Africii de Nord. Ne-am plimbat o oră printre ruine și mozaicuri antice. În depărtare, sus pe munte, se zărea orășelul sfânt Moulay Idriss. Nu am apucat să-l vizităm de data aceasta, dar mi se pare atât de frumos așezat, încât cu siguranță îl voi include pe listă la următoarea călătorie.
După încă o oră și jumătate de drum, am intrat în Fez. Șoferul ne-a lăsat la faimoasa Poartă Albastră (Bab Boujloud) – intrarea în medină. De acolo, am mers pe jos câteva minute până la Riadul Dar Borj.
Pe 22 martie, am început ziua cu micul dejun pe terasă, privind peste acoperișurile din Fez. Medina de aici este cea mai mare din lume; este un labirint uriaș în care te poți pierde extrem de ușor. Cum timpul nostru era limitat, am ales să angajăm un ghid local, pe Jamal.
Am urcat pe un deal de unde am avut o vedere foarte faină a Fezului de sus.
Apoi am mers la Palatul Regal. Am admirat porțile aurii uriașe. Regele are reședințe în toate marile orașe imperiale (Fez, Marrakech, Meknes și Rabat). Îmi amintesc însă de o reședință regală și în Tangier. Actuala dinastie se numește Alaouită.
Am trecut pe lângă Monumentul Maimonide, care este un loc istoric important pentru comunitatea evreiască.
Am văzut cartierul Mellah: Vechiul cartier evreiesc, unde comunitatea s-a stabilit încă din secolul al XV-lea, fugind din Spania din cauza Reconquistei.
Jamal ne-a dus la Tăbăcăria Chouara: cea mai faimoasă și veche tăbăcărie din Fez. Am intrat printr-un magazin plin de haine de piele și am urcat pe o terasă de unde am fotografiat bazinele colorate.
Am trecut apoi pe lângă Universitatea Al-Qarawiyyin, fondată în anul 859, considerată cea mai veche universitate funcțională din lume. Din păcate, accesul nu este permis non-musulmanilor, așa că am înconjurat-o pe străduțele înguste. Am vizitat și Madrasa Al-Attarine, o fostă școală islamică superbă, unde mi-a plăcut la nebunie curtea interioară cu mozaicuri complicate.
Am vizitat și un atelier de covoare tradiționale, am fost impresionat de culorile originale și de motivele specifice fiecărei zone din Maroc.
După un prânz delicios cu frigărui la Restaurantul Dar Alamia, ploaia ne-a forțat să ne adăpostim în câteva ateliere de meșteșugari. Acolo am întâlnit un domn special, pe care l-am fotografiat.
Când s-a îndreptat vremea, ne-am relaxat în Parcul Jnan Sbil, o oază de verdeață surprinzător de liniștită, în contrast cu agitația din medină. Seara am luat un taxi spre zona nouă a orașului, am trecut printr-un mall, iar la apus ne-am întors la Poarta Albastră, unde am băut ceva pe o terasă, privind culorile calde ale serii peste Fez.
Pe 23 martie am plecat spre Rabat. Autostrăzile din Maroc sunt excelente, legând foarte bine marile orașe. Pe drum am trecut pe lângă Meknes, o altă capitală imperială, celebră din perioada Sultanului Moulay Ismail (anii 1600-1700). Îmi doresc mult să o vizitez data viitoare.
La intrarea în Rabat, am zărit noul și impresionantul Turn Mohammed VI, alături de Teatrul Mare. Din câte am înțeles de la șofer, teatrul nu este prea mult folosit, din păcate. Rabatul este mult mai aerisit, modern și curat, beneficiind de briza Oceanului Atlantic. Ne-am cazat la Riad Marhaba, situat într-o medină mult mai liniștită decât celelalte.
Principalul punct de atracție a fost Kasbah Oudayas, o cetate superbă ridicată chiar pe malul oceanului. Străduțele ei alb-albastre sunt de o frumusețe aparte. De sus, am avut o panoramă splendidă asupra estuarului râului Bouregreg, care separă orașul Rabat de orașul vecin, Salé. Poate la vizita următoare mergem și în Salé, am înțeles că este foarte interesant.
Am coborât apoi direct pe plajă și am mers pe un dig lung. Am fost extrem de fericit să revăd oceanul, să ascult valurile puternice și să urmăresc mulți surferi care profitau de valuri. După o pizza mâncată pe malul apei, am mers pe jos cam 30 de minute până la Turnul Hassan (minaretul unei moschei uriașe rămase neterminate) și am vizitat Mausoleul Regelui Mohammed V.
Seara s-a încheiat perfect, cu un tajine servit pe terasa Riadului Marhaba, sub lumina unui apus de soare de neuitat. Rabatul a intrat direct în topul orașelor mele preferate din Maroc!
Pe 24 martie am pornit spre Essaouira, cu o oprire în Casablanca pentru a vizita Moscheea Hassan II – cea mai mare moschee din Africa. Construită în anii ’80 de regele Hasan al II-lea (tatăl actualului rege Mohamed VI), clădirea este o capodoperă proiectată de arhitectul Michel Pinseau. Am făcut un tur ghidat de 30 de minute.
Interiorul m-a lăsat fără cuvinte: ghidul ne-a explicat că, în semn de toleranță și respect, arhitectura include subtil elemente inspirate din catedralele creștine (structura de navă, vitraliile, rozeta) și din sinagogi (steaua lui David, platforma centrală). Poziționarea ei direct pe stâncile lăsate în ocean este spectaculoasă.
Drumul de la Casablanca la Essaouira a fost cel mai lung din acest circuit (4 ore). Aproape de destinație, am oprit la o cooperativă de argan, unde am putut să le fotografiez pe femeile care extrăgeau manual uleiul atât de căutat.
În Essaouira ne-am cazat la Riad Mimouna, chiar pe țărmul oceanului. Din camera noastră se auzeau valurile izbindu-se de stânci.
Pe 25 martie de dimineață, mami și tati m-au surprins în cameră cu baloane festive și cifra 20. A fost un început minunat pentru ziua mea de naștere!
Essaouira este o fostă colonie portugheză (vechiul Mogador), iar influențele europene se simt la fiecare pas în arhitectura cetății. Am vizitat portul pescăresc la ora la care se descărca peștele proaspăt – agitația de acolo a fost un spectacol fotografic pe cinste! Am urcat pe zidurile fortificate (Skala de la Ville) de unde am admirat tunurile vechi de bronz și oceanul.
Prânzul l-am luat la spectaculosul Restaurant Salut Maroc (un loc plin de mozaicuri colorate), unde am mâncat paella și fructe de mare. După o sesiune de masaj relaxant, am sărbătorit seara la celebrul Restaurant Taros. De pe terasa lui, am privit cel mai frumos apus de soare de până acum, în timp ce o trupă de jazz (Wavs) cânta live, iar cei de la restaurant mi-au urat „La mulți ani!”. Muzica a fost grozavă, un fusion foarte interesant care m-a dus cu gândul la prietenii mei din trupa Equinox Quintet la ale căror concerte merg de fiecare dată când pot.
Essaouira a rămas, pentru mine, cel mai frumos loc din întregul Maroc.
Pe 26 martie am plecat spre Marrakech (un drum de aproximativ două ore). Ne-am cazat la Riad Sun of Kech. Fiind a doua oară în acest oraș imperial, ne-am îndreptat rapid spre celebra piață Jemaa el-Fnaa.
Am revăzut îmblânzitorii de șerpi, trăsurile cu cai și tarabele cu mâncare ce tocmai se instalau. Am fost extrem de fericit să regăsesc Taraba nr. 19 (cea recomandată de Radu Tudoroiu, unde mâncasem excelent cu trei ani în urmă) și să zăresc din nou minaretul Moscheii Koutoubia.
În ultima noastră zi, pe 27 martie, am vizitat din nou Grădinile Majorelle. De la riad până la Grădinile Majorelle am făcut 23 de minute pe jos. Pentru că am ajuns cu oră mai devreme din greșeală față de când rezervasem noi biletele, am decis să vizităm mai multe magazine de suveniruri și am stat la o cafenea unde am băut un suc. Biletele trebuie luate înainte pentru a vizita grădinile.
Am intrat în grădini unde am revăzut prima parte a grădinii și pentru prima dată am văzut o altă parte a grădiniilor care nu era deschisă publicului data trecută și unde am văzut Vila Oasis. Am revăzut grădina din zona casei lui Yves Saint Laurent și de această dată am intrat în interiorul ei unde se află Muzeul Berber. A fost foarte interesant să aflu informații despre istoria populației Berbere din Maroc. După aceea ne-am mai plimbat prin grădini. Am fost foarte fericit să revăd Grădinile Majorelle care pentru mine sunt cel mai frumos loc din Marrakech!
Am mers apoi la Palatul Dar El Bacha – un loc superb unde am fotografiat mozaicuri incredibile și curți interioare cu portocali.
Căutând un restaurant pentru prânz, am ajuns la Madrasa Ben Youssef: fosta școală islamică, mult mai mare decât cea din Fez, cu o curte centrală faină pe care am fost tare bucuros să o văd în sfârșit.
După un prânz rapid cu shaorma pe o terasă și câteva ultime fotografii făcute de pe acoperișul riadului nostru, am plecat spre Aeroportul Menara din Marrakech.
Spre deosebire de vizita precedentă, acum am avut norocul unui zbor direct către București. În aeroport am avut parte de o surpriză extrem de plăcută: ne-am întâlnit cu jurnalista Andrada Lăutaru. Ea scrisese în urmă cu patru ani un articol tare frumos despre mine în Libertatea, cu ocazia primei mele expoziții de fotografie de la Muzeul Hărților. A fost o bucurie imensă să ne revedem tocmai în Maroc!
Zborul spre casă a durat patru ore, iar la ora 1:00 noaptea am aterizat la București. Acest circuit a fost, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase călătorii din viața mea. Marocul rămâne în inima mea ca una dintre țările mele preferate.
Leave A Reply