M-am bucurat foarte tare când mi-a spus tati că vom merge la un curs foto. Știam că va fi la F64 și că Vlad Eftenie va fi profesorul nostru de fotografie cu telefonul.
Eu fotografiez acum doar cu telefonul mobil, chiar dacă tati îmi spune de multe ori să folosesc aparatul. Pentru mine e mai ușor să postez fotografiile de pe telefon pe Instagram și Facebook.
Aș putea transfera prin wifi fotografiile din aparat, dar e complicat pentru mine și de fiecare dată ar trebui să-l rog pe tati să mă ajute. Iar eu vreau să postez fotografiile imediat după ce le fac și nu pot să aștept după tati.
La curs Vlad a explicat multe lucruri și eu recunosc că nu am înțeles decât unele dintre ele. Știu că trebuie să mai învăț multe lucruri. Pentru început ar trebui să fiu atent cum încadrez fotografia, dar de multe ori eu vreau altfel decât îmi spune tati și e mai bine ca mine.
Vlad a spus multe glume și povești din călătoriile lui.
Cel mai mult mi-a plăcut că Vlad a proiectat fotografii făcute de el în multe locuri din lume. El ne-a spus că aproape toate fotografiile nu sunt corecte atunci când le facem și că trebuie să le edităm. Mi-am instalat și eu pe telefon aplicația Snapseed de care vorbea Vlad.
Acum nu o folosesc decât să decupez din poze și să fac câteva efecte. Am văzut că tati a editat multe poze cu Snapseed după ce a fost la curs. Eu am editat cu Snapseed doar câteva, vi le arăt mai jos cum arătau ele la început și cum sunt după.
La sfârșitul cursului Vlad mi-a povestit despre excursia lui în Laponia, un loc unde îmi doresc și eu foarte mult să ajung. Am primit și o diplomă, de care sunt tare fericit! Mulțumesc prietenilor de la F64 și lui Vlad că m-au invitat la curs.
Aici găsiți mai multe despre .
Pe Vlad Eftenie îl găsiți pe Facebook sau pe blogul lui.
Leave A Reply