În Octombrie pe la sfârșit am petrecut un weekend în Dobrogea. Auzisem de la foarte mulți prieteni că Dobrogea este o destinație foarte bună pentru fotografie. Ne-am gândit vineri seara că am vrea să plecăm și tati a sunat niște prieteni ca să ceară sfaturi de călătorie.
Am plecat dimineața din București și ne-am oprit în drum spre Sarichioi la Cheile Dobrogei unde am făcut foarte multe poze.
Cheile Dobrogei merită vizitate pentru că sunt niște stânci foarte frumoase. Nu mi-a venit să cred când am ajuns acolo. Zici că ești la munte!
În zona Cheile Dobrogei sunt și multe centrale eoliene pe care le puteți fotografia odată cu stâncile. Dupa aceea ne-am continuat drumul spre Sarichioi. Tati a ales să mergem direct la Sarichioi și nu ne-am întors spre drumul național. Pe prima parte drumul a fost foarte prost, având părți chiar fără asfalt. Dacă vreți să faceți același traseu, vă recomand să vă întoarceți la drum, să continuați spre Constanța și apoi să mergeți spre Sarichioi.
Înainte de Babadag am reintrat pe drumul bun (chiar înainte de Pădurea Babadag). Ne-am oprit la Babadag unde am fotografiat o moschee (corect se numește Geamia Ali-Gazi Pașa). Apoi ne-am continuat drumul până la Sarichoi.
Când am ajuns la Sarichioi ne-am cazat la Pensiunea Rasvet (la recomandarea prietenului nostru Alex Filip). Acolo ne-a primit doamna Liuba, care ne-a servit cu o mâncare foarte gustoasă, gătită chiar de ea. Desigur că am mâncat pește (chiar și o ciorbă bună).
Rasvet este o pensiune foarte nouă, cu camere curate și moderne. În curtea pensiunii este o piscină care i-a plăcut foarte mult lui tati. Există loc de relaxare și mașina am parcat-o chiar lângă pensiune.
După ce am mâncat ne-am dus să ne plimbăm prin satul Sarichoi unde am văzut case lipovenesti și după aceea am văzut Lacul Razelm care este foarte mare. Ne-am oprit chiar pe malul lacului unde am stat ceva timp și am făcut multe fotografii.
Dupa aceea ne-am întâlnit cu Alex Filip care ne-a povestit despre planurile lui de viitor, el se ocupă acolo cu promovarea turismului. Am mai vorbit cu el despre tradițiile lipovenilor și una dintre ele era că sâmbătă seara ei fac saună neagră.
Dupa ce ne-am văzut cu Alex ne-am dus să vedem Cetatea Enisala pe care nu am mai văzut-o de sapte ani. De la Cetatea Enisala am văzut apusul de soare care se vede foarte frumos de acolo. Am stat jumătate de oră și am admirat Lacul Razelm dar și peisajul care se vedea către vest, acolo unde apunea soarele.
De la Cetatea Enisala ne-am reîntors la pensiune unde am mâncat și ne-am culcat.
De dimineață ne-am dus să vedem lipoveni îmbrăcați în costume populare care ieșeau de la biserică. Doamnele au niște haine foarte colorate care sunt tradiționale printre lipoveni. După aceea ne-am plimbat prin sat și ne-am dus să revedem Lacul Razelm.
După aceea ne-am dus să vedem Capul Doloșman unde erau ruinele unei cetăți care se numea Arganum. La Capul Doloșman este o faleză foarte abruptă care mi-a adus aminte de Capul Kaliakra din Bulgaria. Aici faleza este pe malul lacului iar în Bulgaria este chiar la mare.
Am găsit acolo o mică plajă la Lacul Razelm unde am stat puțin. De acolo ne-am întors la Sarichioi unde am mâncat o pizza foarte bună, la pizzeria La Vitea. Mie îmi place mult pizza așa că vă recomand să vă opriți la Vitea. Seara ne-am întors la București, după ultimul weekend cu vreme bună din această toamnă.
Îmi doresc să revenim la Sarichioi și vreau să merg cândva și în Delta Dunării.
Leave A Reply