Au trecut 3 ani de când am publicat prima pagina a acestui blog. Acum 3 ani David abia începuse să pronunțe primele cuvinte și noi vedeam urmările benefice ale terapiei ABA. Tot atunci ne-am trezit în imposibilitatea de a continua terapia datorită lipsei banilor.
Odată cu publicarea blogului lui David au început să apară ajutoarele din partea prietenilor, a colegilor și a multor oameni necunoscuți. Toți ne-ați ajutat, fiecare în felul său. Acum David merge la școală singur și simțim că face fața ritmului colegilor săi. Mai avem de rezolvat multe probleme de comportament, atenție, însă drumul pe care am intrat este cel bun. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a vă mulțumi. Gândurile noastre se îndreaptă cu multă recunoștință către toți care ne-au îndrumat cu un sfat, un mesaj, un apel telefonic, un gând bun sau o rugăciune. Îmi permit să scriu la persoana întâi deoarece doresc să-i mulțumesc persoanei care a dus tot greul. Mă refer desigur la Mike ( Miki sau Teodora așa cum unii dintre voi o știți) – mama lui David și soția mea. Te iubesc mult, suflețel! Nimic nu poate egala lupta ta, tu l-ai adus pe David la viață a doua oară. Îți mulțumesc ca exiști!
A început un nou an. Vine primăvara și în curând David va împlini 8 ani. Azi el a împărțit mărțișoare colegelor la școală. Deoarece a învățat deja să citească și să scrie, l-am rugat să tasteze mai jos câteva cuvinte.
Leave A Reply