Discursul meu la TedX Eroilor

Iată discursul pe care l-am ținut la TedX Eroilor, la Cluj Napoca, în luna mai.

Bună ziua. Eu sunt David Stescu, cel despre care Tati v-a povestit mai devreme. Am auzit tot ce a spus el despre mine. Unele lucruri îmi aduc aminte de momente triste din viața mea. Așa că aș vrea să vă povestesc despre proiectele mele, care mă fac fericit.

Îmi place foarte mult să călătoresc. La început, am călătorit mult pe calculator și pe tabletă. Mi-a plăcut mereu să navighez pe Google Maps. Mai întâi am învățat toate străzile din cartierul meu și al bunicilor. Apoi am început să merg din ce în ce mai departe de casă. 

Când găseam locuri care îmi plăceau, căutam și fotografii, filme și articole despre acele locuri. Așa am aflat că există oameni care merg în foarte multe locuri, care se numesc călători. 

Am început să le citesc blogurile și să le urmăresc postările de pe Facebook.

De la Radu Păltineanu am învățat despre cele două Americi. Când tati mi-a spus de el, Radu era deja în Statele Unite, însă mai apoi l-am urmărit în fiecare țară pe care a vizitat-o pe bicicletă. El a trecut prin 33 de țări și dacă mă întrebați, mai știu și acum traseul lui.

Apoi am aflat despre Cezar Dumitru și Răzvan Pascu, alți doi călători români și ei mi-au arătat zeci de țări. De la Cezar am învățat să-mi număr țările. El a vizitat 129 de țări, iar eu 20 de țări. El mi-a spus, când ne-am întâlnit, că eu îl voi depăși, pentru că m început mai devreme.

De la Răzvan am aflat despre destinații exotice, cum ar fi: Japonia, Iran, Tanzania, Republica Dominicană și altele.

L-am cunoscut apoi pe exploratorul David Neacșu, care mi-a povestit despre expedițiile lui în Himalaya, Patagonia, Alaska, Africa și Antarctica.

O altă pasiune a mea este fotografia. Dacă mă întrebați când am descoperit această pasiune, nu știu să vă răspund exact. Părinții mei mi-au povestit că atunci când aveam 7 ani, am fost cu școala într-o excursie.

Atunci nu vorbeam prea mult. Când am ajuns acasă, ei m-au rugat să le povestesc despre excursie și eu nu prea m-am descurcat. Le-am spus doar că a fost bine. Fotografiile făcute atunci de mine au povestit totul în locul meu.

De atunci, în fiecare excursie cu sau fără părinții mei, nu m-am mai despărțit de camera mea foto. 

Am fost tare bucuros când fotografi adevărați îmi spuneau că unele din fotografiile mele sunt foarte frumoase.

Părinții mei au văzut cât de pasionat eram de fotografie. Așa că ei au început să mă ducă în cât mai multe locuri unde să găsesc peisaje pe care să le fotografiez. 

Prima dată am mers cu părinții mei la Venezia. Acolo am ajuns chiar de anul nou și am făcut foarte multe fotografii.

Apoi, când am fost la un curs de fotografie al lui Vlad Eftenie, el ne-a arătat numai fotografii din Laponia. Am început să vorbesc și eu doar de Laponia. Atât de mult, încât a doua zi, vorbeam cu părinții mei despre o călătorie acolo. 

Ne-am gândit la un traseu de la Stockholm până la cercul polar (Rovaniemi) și înapoi prin Helsinki. Am scris pe blogul meu despre acest traseu și cât de mult îmi doresc să merg acolo.

Cristina Bazavan a citit articolul meu și m-a încurajat să fac cât mai multe fotografii în această călătorie. Tot ea mi-a propus să numim acest proiect Jurnal de fotograf.

În aceeași perioadă, Dragoș Asaftei a avut o idee extraordinară. El s-a oferit să mă învețe să fac fotografii mai frumoase. Am învățat foarte multe de la el.

După călătoria în Laponia, părinții mei au avut ideea să organizăm o expoziție cu fotografiile mele. Am fost tare fericit. 

Cea mai mare a aventură a mea a fost călătoria în Australia. Cu ajutorul a doi foarte buni prieteni, Roxana și Cătălin Andrieș și a sponsorilor, am ajuns la Sydney. Am fotografiat plaje, munți, orașe, marea barieră de corali dar și pădurea tropicală. Și acum mă mai gândesc la Australia.

La întoarcerea din Australia am fost invitat să expun fotografiile mele la festivalul de film Dakino. 

Acum aș vrea să vă mai povestesc despre ultima mea călătorie. Mi-am dorit foarte tare să merg în deșert. Așa că jurnal de fotograf m-a dus în Iordania. M-am trezit de ziua mea în deșertul Wadi Rum. Uau! Am fost tare fericit și am avut noroc de o vreme numai bună pentru fotografiat.

Nu am timp să vă prezint toate fotografiile mele acum. Puteți însă să le vedeți pe blogul meu, să mă urmăriți pe Facebook și pe Instagram.

Eu sunt un copil norocos. Am prieteni care mă iubesc și mă susțin. Aș vrea să dau și eu un mic ajutor copiilor care se luptă cu autismul. Astăzi începe o nouă etapă din proiectul meu. 

 Am adus aici câteva fotografii tipărite cu ajutorul lui Dragoș Asaftei. Dacă vă plac și doriți să le luați cu voi, am decis cu părinții mei că jumătate din bani vor merge la Cristian Mârzac, un băiețel autist, care are mare nevoie de ei. Cu restul de bani îmi fac planuri pentru următoarele mele călătorii.

La fel voi face și cu fotografiile care se vor comanda de pe blogul meu.

Mulțumesc mult organizatorilor de la TedX Eroilor că m-au invitat aici! Mulțumesc prietenilor mei și  tuturor celor care mă susțin!

Vă mulțumesc mult că m-ați ascultat!