Așa cum v-am obișnuit în ultimii ani, am scris o retrospectivă a anului, în care vă povestesc ce lucuri am făcut și cum a fost pentru mine acest an.
Începutul acestui an a avut legătură cu proiectul meu Faces of Autism, pentru că la sfârșitul lui ianuarie am fost invitat să vorbesc despre autism și neurodivergență la Școala Gimnazială nr 2 din Fundeni. Acolo am expus portretele persoanelor pe care le-am fotografiat în cadrul proiectului.

De asemenea, 2025 a fost un an foarte bun din punct de vedere al fotografiei pentru că am fost fotograful oficial la mai multe concerte ale prietenilor de la Equinox Quintet. Am organizat cu ei și o ședință foto din care și-au ales câteva fotografii pentru afișele evenimentelor viitoare și pentru social media. Sunt niște oameni minunați și sunt tare mândru că m-au invitat la concertele lor și că le plac fotografiile pe care le-am făcut.
























În februarie am fost invitat la Centrul de Psihologie Anfold, unde am fotografiat-o pe Adina și pe colegele ei. A fost o ședință foto inedită pentru mine și m-am bucurat mult să văd fotografiile făcute de mine folosite în social media.


Tot în luna februarie am fost în Suedia pe insula Ljustero unde locuiesc verișorii noștri Dragoș și Nicoleta. Am mers din nou la ei pentru a le fotografia produsele pe care le produc și vând ei la gelateria Gelato Chill. Am fost foarte fericit să revin în Suedia pe insula Ljutero. Insula Ljustero este spectaculoasă, are păduri, lacuri și golfuri care mă fascinează.













A fost foarte fain că nu era așa de frig pe cât credeam noi, era chiar un pic mai cald decât în România. M-am bucurat foarte mult să facem în ultima zi înainte să plecăm o plimbare faină pe jos de oră pe insulă! De asemenea m-am bucurat foarte mult că în drum spre Suedia am avut o escală de o noapte la Belgrad în Serbia și am putut să văd pentru prima dată acest oraș. Chiar dacă am petrecut doar o seară acolo, ne-am plimbat un pic pe străzile din centru și am văzut Piața Republicii!











În martie, de ziua, am mers în Dubai – a fost cea mai faină călătorie din acest an. În Dubai am văzut Burj Khalifa, Museum of Future, zona veche Al Fahidi , Dubai Marina.
De ziua mea am fost la pisicina Aura Sky Pool – la etajul 50 – de unde am văzut răsăritul de soare și o priveliște foarte faină asupra Dubaiului și a insulei Palm Joumeirah. Piscina Aura Sky Pool a fost locul care mi-a plăcut cel mai mult din Dubai! Dubai este unul dintre cele mai frumoase orașe pe care l-am văzut, în special din cauza zgârie norilor și a locurilor foarte faine!
































Am vizitat și Abu Dhabi – capitala Emiratelor Arabe Unite – unde am fost la plaja Corniche și am văzut Mareea Moschee Sheikh Zayed, Emirates Palace, Etihad Towers și Muzeul Louvre. De asemena am petrecut o seară în deșert unde am văzut apusul de soare și am urmărit un spectacol. Am fost extrem de fericit să fiu din nou în deșert! Emiratele Arabe Unite a fost a 30 țară pe care am vizitat-o!














În mai am fost pentru proiectul Faces of Autism din nou la Baia Mare. Acolo am organizat o expoziție cu portretele copiilor pe care îi fotografiasem cu un an înainte. Expoziția a avut loc la Biblioteca Județeană din Baia Mare și m-am bucurat foarte mult pentru că a ieșit foarte bine iar evenimentul a fost unul reușit!








De asemenea am participat la evenimentul organizat de prietenii de la asociația Magia Unicornilor. Ei au instalat o cameră senzorială. Pentru că în același timp repetau pentru un concert muzicienii de la Vama, m-am bucurat că au acceptat invitația noastră să vină să testeze camera senzorială.











Cu această ocazie i-am cunoscut personal pe Tudor Chriliă și colegii lui. Ei au fost extraordinari, vorbind oamenilor depre autism și despre activitatea prietenilor noștri de la asociația Magia Unicornilor.
Într-una din zilele petrecute la Baia Mare am mers câteva ore prin Maramureș și am vizitat Cimitirul Vesel, Mânăstirea Peri din Săpânța și Lacul Mogoșa. Îmi doream de mult timp să vizitez Maramureșul și am fost extrem de fericit de asemenea pentru că la Baia Mare ne-am revăzut cu nașii noștri, care ne-am fost alături la evenimente și ne-au susținut ca de fiecare dată. Mi-a plăcut extrem de mult la Baia Mare și în Maramureș și pentru mine a fost cea mai faină deplasare cu proiectul Faces of Autism în România de până acum!









În Iunie am mers din nou la Cluj, unde am fost unul dintre fotografii oficiali al conferinței Techsylvania, cel mai important eveniment de tehnologie din România. Am cunoscut oameni minunați acolo, invitați de prietenii noștri Oana și Vlad, fondatorii Techsylvania.







În drum spre Cluj ne-am oprit pe drum vreo două zile la Sibiu unde am fost norocoși să fotografiem la Festivalul internațional de Teatru. Mi-a plăcut mult festivalul de teatru din Sibiu și am fost fericit să revăd din nou centrul Sibiului.










La începutul luniii ulie am petrecut un weekend la Piatra Neamț, la invitația lui Andrei Dăscălescu, fondatorul Festivalului Filmul de Piatra. Acolo am proiectat filmul nostru documentar ”Faces of Autism. David – Drumul către ceilalți” și am expus câteva portrete cu persoanele din proiectul meu. Am răspuns alături de părinții mei la câteva întrebări ale publicului și am fost impresionat de căldura cu care ne-au înconjurat oamenii din Piatra Neamț. M-am bucurat foarte mult să particip la mai multe vizionări de filme și concerte în aer liber. Cu această ocazie i-am revăzut pe prietenii noștri Radu Păltineanu și Irina și am cunoscut și alți oameni extraordinari!









La sfârșitul lui iulie am fost la Balcic în Bulgaria în vacanță pentru o săptămână ca să ne relaxăm la mare. Am fost pe mai multe plaje și ne-am bucurat de soare și de mare. Am fost foarte fericit pentru că am revenit pe Plaja Argata după doi ani! De asemenea am văzut pentru prima dată plaja Fish Fish, care este o plajă mai pustie și ca să ajungi la ea trebuie să cobori vreo 200 de scări.











În august am fost invitat să candidez la campania Omul Anului 2025 organizată de TVR. Mai întâi ne-au filmat și ne-au luat un interviu mie, lui mami și tati și prietenilor noștri Laszlo și Chinezu. Ne-au luat interviurile la Ground Zero și ne-au filmat prin zona centrului vechi. În septembrie am fost invitați la sediul TVR și am participat la emisiune. Am fost foarte onorat că am participat la această campanie, unde am cunoscut oameni extraordinari ale căror povești m-au impresionat. Faptul că proiectul meu Faces of Autism și povestea noastră au fost prezentate în această campanie a fost extraordinar și mi-a dat multă putere să merg mai departe.










La sfârșitul lui august am fost invitați să fotografiem nunta prietenilor noștri Valentin și Roxana, care a avut loc la Horezu. Am fost extrem de fericit să fotografiez din nou la un eveniment important al lor!



La începutul lui octombrie am petrecut un weekend la Istanbul. Acolo am revăzut Aya Sophia, Palatul Topkapi, Moscheea Albastră, zona Galata și am făcut o plimbare pe Bosfor. Croaziera a fost din punctul meu de vedere cea mai faină de până acum de la Istanbul, am avut norocul unui apus de soare minunat, cu priveliști incredibile în zona Istanbului. Am fost foarte fericit să revin la Istanbul care pentru mine este unul dintre locurile mele de suflet. Am mâncat mâncare excelentă, mulțumesc lui Adi Hădean pentru câteva recomandări de restaurante și terase tradiționale.






























La sfârșitul lui noiembrie am fost alături de mami și tati fotografi la evenimentul aniversar al celor de la Bang & Olufsen. Mi-a plăcut foarte mult evenimentul și am fost extrem de fericit să fiu fotograful oficial!



În anul 2025 mi-am continuat studiile la AmSchool, școala unde am norocul unor profesori și colegi extraordinari. Am absolvit clasa a XII-a dar mai am nevoie de câteva credite ca să dau examenul SAT pentru care urmez cursuri și merg în continuare la AmSchool . Acesta este unul din lucrurile pentru care sunt recunoscător lui 2025. Apoi sunt bucuros că am fost sănătoși noi trei și Runa și că am întâlnit oameni minunați, care mă susțin și mă iubesc.





Leave A Reply