Cinci zile în Italia

Cinci zile în Italia

Sfârșitul anului mi-a adus o mare surpriză. Mai mulți prieteni de-ai mei mi-au făcut cadou o excursie într-un oraș din Europa, iar eu am ales Venezia.

Excursia a avut loc chiar de anul nou și am fost foarte fericit, deoarece pentru mine Italia era a zecea țară pe care o vizitam.

Din București am plecat foarte devreme cu avionul de la Aeroportul Otopeni. În avion am stat la fereastră avion și am văzut munți plini de zăpadă.


Apoi am aterizat pe aeroportul din orașul Treviso. De acolo ne-a dus un autocar până în orașul Mestre.

Când am ajuns în Mestre ne-am lăsat bagajele la recepția reședinței Giacomuzzi, unde am locuit în această excursie. Apoi ne-am plimbat un pic prin Mestre până s-a eliberat apartamentul reședinței Giacomuzzi.


Când s-a eliberat apartamentul, ne-am dus bagajele în apartament. Apoi am mers cu tramvaiul către Veneția. Era un tramvai foarte modern.

Când am ajuns în Veneția la Piazzale Roma, ne-am plimbat un pic pe jos apoi am luat vaporeto pe Canal Grande până în Piața San Marco.

Mami a citit undeva că este frumos ca prima dată să ajungi la San Marco venind dinspre mare. Din vaporeto am văzut foarte multe case frumoase, numite palate. Pe canal erau și gondole.

Mami a avut dreptate. Priveliștea era frumoasă când te uitai din vaporeto către San Marco, unde pe două coloane erau un leu cu aripi și Sf. Teodor.

Piața San Marco este foarte mare. Când am ajuns noi pe 31 decembrie erau foarte mulți călători care veniseră pentru a sărbători anul nou acolo.

Am vizitat bazilica San Marco și apoi ne-am întors în Piața San Marco, unde mi-am făcut poza tradițională cu steagul României pe care îl duc cu mine în toate călătoriile mele.


Ne-am plimbat mult pe jos prin piață și dupa aceea am intrat într-un restaurant și am mâncat prima mea pizza din Italia.

Să vă spun sincer, în cele cinci zile din Italia, am mâncat la prânz doar pizza, indiferent de ce îmi spuneau mami și tati. În Italia pizza este foarte bună și la fiecare pizzerie se prepară altfel.

Am hoinărit pe străduțele din Veneția până seara când ne-am întors în Mestre la apartament.

Noi vroiam să venim la miezul nopții din nou în San Marco, dar odată ajunși la căldură în apartament, am mâncat și am adormit, deoarece eram foarte obosiți. Așa că am dormit în noaptea de anul nou.

A doua zi am plecat din Mestre cu tramvaiul în Veneția.

Când am ajuns în Veneția am început să o luăm pe străduțe și dupa aceia am ajuns la Podul Rialto și de acolo am mers noi la un restaurant unde tati a băut o cafea.

Tati zicea că și-ar fi dorit să bea prima cafea din 2017 cu prietenii noștri la Cappuccino Story dar i-a plăcut și cafeaua de la podul Rialto.


De acolo am mers în Piața San Marco. Când am ajuns în Piața San Marco ne-am asezat la o coadă ca să vizităm Campanela San Marco. (este un turn al bazilicii San Marco). Apoi am urcat în Campanela din San Marco. De sus se vedea toată laguna, bătea tare vântul dar priveliștea era frumoasă.

Apoi am vizitat Palatul Dogilor. După ce am vizitat Palatul Dogilor ne-am dus în Piața San Marco să beau eu un suc fanta și mami și tati au băut un pahar de prosecco pentru a sărbători noul an (era 1 Ianuarie 2017).


Apoi ne-am dus să vizităm Muzeul Arheologiei. Am făcut poze la apusul soarelui și ne-am întors pe jos până în Piazzale Roma de unde am luat tramvaiul către Mestre.

Adoua zi am plecat către gară trebuia să luăm trenul spre Verona. Când am ajuns la Verona am început să vizităm orașul.


În Verona am văzut trecut pe lângă Arena (dimineață era închis) apoi am văzut Casa Giulietei și după aceea am mâncat o pizza.

După ce am mâncat pizza am urcat pe o colină de unde se vedea toată Verona. Ne-am întors și am vizitat Arena.  După aceea ne-am dus spre gară. La gară am luat trenul spre Mestre.În Mestre am ajuns la apartament și ne-am culcat.

De dimineață ne-am dus să luăm tramvaiul spre Veneția. Când am ajuns în Veneția am luat un vaporeto spre Insula San Giorgio. Pe Insula San Giorgio am vizitat catedrala San Giorgio și muzeul sticlei.

După aceea am luat din Piața San Marco vaporeto spre Insula Murano. Când am ajuns pe Insula Murano ne-am dus să vizităm un atelier de sticlărie apoi am luat vaporeto spre Insula Burano.


Când am ajuns pe Insula Burano am văzt că toate casele aveau diferite culori. Apoi ne-am dus să mâncăm o pizza și am mai stat un pic pe Insula Burano deoarece era o priveliște grozavă la apusul soarelui.


Apoi am luat vaporeto spre Veneția. Când am ajuns în Veneția ne-am dus spre Piața San Marco să ne luăm la revedere de la Veneția. Pe drum am găsit o librărie interseantă unde am fotografiat o gondolă plină cu cărți.


De acolo am luat vaporeto până în Piazale Roma și apoi tramvaiul spre Mestre. De dimineață ne-am trezit devreme pentru că noi trebiua să luăm autocarul până la Aeroportul din Treviso și apoi avionul spre București.

Sunt tare fericit că am vizitat Italia și mai ales Veneția. Mulțumesc prietenilor care au făcut asta posibil. Mulțumesc lui mami că a citit multe despre orașele vizitate și tot timpul mi-a povestit ceva despre ele. Mulțumesc lui tati că mi-a corectat acest articol și că a pus fotografiile făcute de mine cu telefonul.

Împărtășește...Share on Facebook79Tweet about this on TwitterShare on Google+0

2 Responses

  1. Vlad
    13 martie 2017
    • Mihai Stescu
      13 martie 2017

Write a response