Dragă David,

Am început să citesc din nou ziare. De câteva săptămâni citesc Dilema Veche. Acolo am găsit scrisori ale unor oameni către copiii lor. Am remarcat cu o bucurie neașteptată că există oameni care își iubesc copiii cel puțin la fel de mult cât te iubesc eu pe tine. Nu m-am îndoit de asta, dar nu mai speram să văd atât de clar așa ceva. Ei m-au inspirat în a-ți scrie o scrisoare. Am scris mai multe pagini de blog în numele tău, dar niciodată nu ți-am scris ție.
Faptul că ești diferit decât ceilalți copiii ne-a aruncat (pe mine și pe mami) într-o luptă crâncenă și inegală cu timpul. Știi, domnul acela, pe care îl mai ascultăm în mașină sau acasă și pe care îl chemă tot David ( și Gilmour), îmi tot cântă în drum spre casă : „running before time took our dreams away” ( da, e melodia cu clopotul….). Parțial are dreptate. Alergăm înaintea timpului. Sau timpul ne ajunge din urmă. Suntem nevoiți să anticipăm fiecare mișcare a ta, fiecare emoție pe care ai putea să o trăiești pentru a o putea traduce în lumea ta și pentru ca tu să nu fii luat prin surprindere și să te blochezi în scoica ta. Și din cauza asta nu mai puteam visa. Visul nostru era unul singur, continuu: să fii tu bine, independent.
După trei ani de terapie, un an de grădiniță și unul de clasă pregătitoare în care ai fost însoțit permanent de terapeuta ta, acum mergi la școală singur. Au trecut aproape trei săptămâni de când am avut curajul (împins din spate de cea care duce tot greul – Mikișor – mami tau cum îi spui tu) să te lăsăm singur în clasa întâi la o școală obișnuită din sectorul 3. Acum câțiva ani, un prieten bun de-al tău și al nostru ( Dr. Radu Naghiu) încerca să-mi explice când putem considera că se apropie sfârșitul luptei noastre, a terapiei care îți este atât de necesară. El îmi spunea că am putea să ne mai liniștim atunci când ajunși la poarta școlii, îți dam un șut în fund și te descurci singur. Știu ca nu înțelegi asta, ca și multe alte expresii pe care le iei la propriu. Dar simt că Radu avea dreptate și mai mult, că și tu te simți mai bine, fiind stapân pe 4 ore din viața ta. Știu însă că vom mai avea mult de luptă. Dar ai făcut un pas de uriaș.
Azi ai luat un „suficient” la testul de comunicare în limba română (test dat în a treia săptămână din clasa întâi…. evaluare sau cum s-o chema el) și tu ne-ai spus candid că ai făcut „bine”. Bine? Nu, ai făcut „foarte bine” având în vedere că spre deosebire de colegii tăi, acum 3 ani, tu nu vorbeai de loc!
Sunt tare mândru de tine! Știu că lumea asta ți se pare foarte ciudată. Știu că pentru tine e mai simplu să îl apelezi pe bunicul pe Skype de pe tabletă sau să desenezi o fațadă de bloc reabilitat decât să te închei la șireturi. Ți s-a părut curios că acum la culcare, când spuneai pe jumătate adormit „Tatăl nostru” eu te strângeam tare de mâna ca să nu îmi curgă nicio lacrimă de emoție. Tu când simți nevoia să plângi, plângi. Pentru orice vrei tu. Și faci lucrurile în ritmul tău. Bunicul s-a luptat cu tine să te învețe să numeri până la zece în engleza și spaniolă câteva săptamâni. După vreo câteva ore de engleza de la after school-ul Anielei îi zâmbești șugubăț bunicului spunându-i : „eighty ninety twenty”. Iar când, auzindu-te, noi încruntăm o sprinceană, tu te corectezi grăbit, adăugând ”i” lung și ”n” la finalul cifrelor corespunzătoare vârstei adolescenților. Șmechere! Ca de obicei, ne anticipezi tu reacțiile și îți place să te băgăm în seamă, chiar și doar pentru a te corecta.
În melodia de care îți vorbeam mai devreme domnul Gilmour plângea dupa copilăria lui plină de magneți și alte miracole.
Pentru tine sunt miracole blocurile reabilitate de la Budapesta. Sau imprimanta la care îți faci singur copii după fișe sau alte hârtii ”foarte importante” pentru tine. Sau camera foto cu care ai facut poze delfinilor pe sub apă.
Pentru noi, tu ești un miracol.
Dumnezeu ne-a dat puterea să sperăm. Prin iubirea ce ți-o dăruim zi de zi ne vindecăm de teama necunoscutului ascuns de viitor. Iar micile tale mari victorii ne confirma speranța.
Toți suntem mândri de tine!  Și mami și bibi și buni miau-miau și bubu și chiar și buni mama lili care te privește de sus de la Dumnezeu. Și Aniela și Adrian și nanu și nana și Gili Multe Cabluri și Zie și Maria și toți acei oameni minunați care cred în tine și pe care nu-i enumăr aici pentru că nu m-aș opri până mâine…
Somn ușor, suflețel! Înainte de culcare, îmi printezi și mie pagina asta de pe tabletă?

Poze făcute de David

DSCF2409.jpgDSCF2504.jpgDSCF2733.jpg

Împărtășește...Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0

22 Responses

  1. Iulia
    4 octombrie 2013
    • Mihai Stescu
      4 octombrie 2013
  2. Vlad
    4 octombrie 2013
    • Mihai Stescu
      4 octombrie 2013
  3. Aniela
    4 octombrie 2013
    • Mihai Stescu
      4 octombrie 2013
  4. adriana
    4 octombrie 2013
    • Mihai Stescu
      4 octombrie 2013
  5. Alina
    4 octombrie 2013
    • Mihai Stescu
      5 octombrie 2013
  6. Mariana Burada
    6 octombrie 2013
    • Mihai Stescu
      7 octombrie 2013
  7. Cornel
    8 octombrie 2013
    • Mihai Stescu
      8 octombrie 2013
  8. Silvia
    11 octombrie 2013
    • Mihai Stescu
      3 noiembrie 2013
  9. gabi
    15 noiembrie 2013
    • Mihai Stescu
      24 noiembrie 2013
  10. Monica Nica
    22 februarie 2014
    • Mihai Stescu
      22 februarie 2014
  11. Sara
    9 iulie 2014
    • Mihai Stescu
      9 iulie 2014

Write a response