Terapie cu delfini

 

Dupa patru luni de așteptare, ne-am îmbarcat în avionul pentru Antalya. Turcia ne-a întâmpinat cu o zi torida. Reprezentantul agenției de turism ne-a condus la hotel, rapid, elegant. Cazarea la hotel (Sea Life Family Resort) a decurs normal, cei de la recepție au eliberat o cameră mult mai repede decât ora normala de check in.

Știam în principiu unde vom face terapie. Dupa câteva întrebări puse personalului hotelului am hotarât că a doua zi vom merge la terapie cu transportul în comun, respectiv cu autobuzul.

Ne-am întâlnit la delfinariu cu unul din terapeuti care după ce am făcut cunoștință, ne-a dus la vestiar unde am găsit un costum de neopren pe mărimea lui David. Noi pregatisem din țară un costum, însă ce ne-au oferit ei era mult mai bun, mai ales că apa era încă rece.

David îmbrăcat în costum

In costum si cu vesta, gata să se întâlneasca cu delfinii

 

 

 

 

 

 

Nu am apucat sa pregătesc bine aparatul și David era deja lângă cei trei delfini care așteptau liniștiți. Ne temeam de reacția lui David care nu mai fusese într-un bazin de vreo 3 ani. Totul a fost însă minunat și David a recționat excelent, de parcă delfinii făceau parte din viața lui. Din acel moment, timpul s-a scurs diferit, într-o tăcere întreruptă temporar doar de aparatul de fotografiat, respirația puternică a delfinilor, comenzile antrenorului, vocea calmă a terapeuților și din când în când de vocile copiilor. În prima zi, David a participat la terapie cu delfini cu încă un copil, în celelalte zile fiind singur.

Cei trei delfini așteptau liniștiți venirea copiilor

Cei trei delfini așteptau liniștiți venirea copiilor

Primul contact fizic cu delfinii

Primul contact fizic cu delfinii

La plimbare cu delfinii

La plimbare cu delfinii

 

 

 

 

 

 

La sfârșitul ședinței am primit permisiunea să fotografiez dintr-un unghi mai bun.

Cine zâmbește mai bine?

Cine zâmbește mai bine?

Delfinilor le place sa fie mangaiati

Delfinilor le place sa fie mangaiati

Zambind din nou

Zambind din nou

 

 

 

 

 

 

Galeria completa de fotografii o puteti gasi aici.

Nu putem trece aici toate impresiile noastre despre această terapie, din lipsă de timp …

Vă spunem doar că David s-a schimbat de când am fost acolo. Este mai atent, dorește să i se vorbească continuu despre diverse lucruri – din sfera lui de interese și nu numai. Își dorește să petreacă cât mai mult timp cu mami și tati. Își exprimă clar unele dorinte și a învațat să folosească termeni precum „acum”, „mai mult”, „tot”, „toate”. Și continua să facă glume simple pentru care știe că râdem din toată inima.

Dintre prietenii noștri, cei care l-au văzut înainte și după terapie, unii ne-au intrebat uimiți „ce s-a intamplat cu David?”. Noi suntem foarte subiectivi în aprecieri. Ne-am dorit mult ca David să facă această terapie cu delfini și am facut eforturi deosebite pentru ea. Ca urmare aveam mari așteptari, care spre surpriza noastră, s-au împlinit.

Vă mulțumim tuturor pentru sprijin, fără voi nu puteam să facem terapie cu delfini.

Mulțumim echipei de la Soulscience School din Antalya, domnului Dr. Murat Kemaloglu și terapeuților Secil și Gyzam. Ei ne-au primit cu multă căldură și ne-au facut să ne simțim bine. La ultima ședință, am avut surpriza să fim invitați să înotăm lângă David și delfini pentru 5 minute. Atunci am simțit și noi ceea ce a simțit David. Cei trei delfini, ale căror nume adevarate nu le știm (știm doar ca sunt băieți, 11, 15 și 17 ani) ne-au oferit clipe minunate și ne-au adus momente de liniște extraordinare, de care aveam multă nevoie. Mulțumim și antrenorului Saulus care ne-a supravegheat cu mult calm și rabdare ședintele de terapie în fiecare zi.

Părinților copiilor cu autism sau alte afecțiuni asemănătoare le putem spune că David s-a schimbat în bine. Știm însă că fiecare copil reacționează diferit la această terapie. Noi însă recomandam cu căldură terapia cu delfini. Este un efort financiar imens însă cu ajutorul prietenilor veți reuși, așa cum am reușit noi cu ajutorul prietenilor noștri.

La sfârșitul lui Octombrie 2011 vom organiza împreună cu ATCA, Centrul Napocensis și Soulscience School o conferință la București, unde va participa chiar Dr. Murat Kemaloglu, inițiatorul acestei terapii în Turcia. Se va discuta despre terapie ABA, homeopatie, terapie cu delfini – aplicate copiilor cu autism și alte afecțiuni.
Vă vom comunica in curând detalii.

Împărtășește...Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0

15 Responses

  1. petrut
    29 iunie 2011
    • admin
      30 iunie 2011
  2. Cosmin, Dana si Razvan Terteci
    30 iunie 2011
    • Mihai
      1 iulie 2011
  3. Adriana
    1 iulie 2011
    • admin
      4 iulie 2011
  4. Mihaela Fotescu
    8 decembrie 2011
    • admin
      9 decembrie 2011
  5. Adrian Gemanaru
    8 mai 2013
  6. mirela
    1 februarie 2014
  7. camelia
    28 martie 2014
    • Mihai Stescu
      28 martie 2014
  8. Arhire Dănuț
    30 martie 2014
    • Mihai Stescu
      31 martie 2014
      • vintila gabriela
        5 martie 2015

Write a response